Muntele Mare 1826m

Pagină

Planul nostru era să mergem în  Rezervaţia Scăriţa Belioara, însă în ultimul moment schimbăm planul şi alegem Muntele Mare 1826m, al treilea vârf ca altitudine  din Carpaţii Occidentali. Plecăm, de data asta doar 2 muschetari, Alex şi Cornel, din Galda de Jos în Aiud o luăm către Rimetea, loc de a cărui frumuseţe ne mirăm de fiecare dată când trecem prin zonă, ajungem la Buru, apoi urcăm către Băişoara. Din satul Băişoara facem stânga către staţiunea Muntele Băişorii, vreo 20 km. Ajunşi aici lăsăm maşina în faţa unei cabane şi pornim pe jos către Pârtia Buscat. Din staţiune pornesc o mulţime de trasee, unul important fiind cel către Rezervaţia Scăriţa Belioara, marcat cu cruce albastră-3 ore dus.

IMG_0784

După câţiva km. ajungem la pârtie , loc în care nu prea e mare zarvă, probabil suntem noi prea matinali 😀 De aici putem vedea unitatea militara de pe vârf………

IMG_0771

……mergem pe drumul care duce la unitate, pe marcaj cruce roşie, drum destul de lejer, mai ales că sunt nişte urme de şenile. Asta ne ajută foarte mult, zăpada fiind destul de mare.

IMG_0779

Întâlnim un grup de turişti care luau masa, iar în faţa noastră, destul de departe cineva ne semnalizează cu o oglindă. Hotărâm să tragem tare şi pe la jumătatea urcuşului ajungem pe cel ce ne semnaliza, un domn în vârstă, pe schiuri cu un căţel în rucsac. Urcarea către vârf…

IMG_5462   IMG_5461

Schimbăm o vorbă cu el, aflăm că face din tinereţe ture în zonă şi ne trezim în gardul unităţii. 😀 Aici fotografiatul este interzis, însă spre disperarea santinelei care dădea din mâini să plecăm, facem câteva poze.

IMG_5460   IMG_5459

De aici priveliştea este superbă, Câmpia Transilvaniei, Cheile Turzii, Masivul Bedeleu, Rezervaţia Scăriţa Belioara, munţii Rodnei, Maramureşului, Făgăraşul. Tot de aici se vede şi Şureanul, Retezatul şi parângul, iar în yile cu vreme perfectă se vede Tatra Înaltă! Scăriţa Belioara……

IMG_5455

Vântul care suflă tot mai tare ne obligă să coborâm mai jos, loc în care facem o scurtă pauză pentru a mânca: roşie îngheţată tun, slăninuţă, ceapă roşie , usturoi, ciocolată Africana cu alune, preferata lu Cornel………

Dupa bine-meritata masă, cu forţe proaspete plecăm catre maşină.  La pârtie, muzică, lume multă, maşini….

IMG_5467………bem şi noi un suc, pe repezeală, doar mai avem câţiva km. până la Tyna!!!

Album:

Un gând despre &8222;Muntele Mare 1826m&8221;

  1. Laura

    Super frumos si interesant ,,Blog-ul,, !!! Aventurile voastre sunt minunate. Felicitari, baieti !!! Asteptam sa ne incantati cu povestiri noi si sa ne puneti la dispozitie multe fotografii care sa suprinda meleagurile frumoase si pline de mister ale Romaniei:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s